În zilele noastre, tot mai mulţi copii şi adulţi sunt abuzaţi şi rămân cu traume şi sechele, de cele mai multe ori, pentru tot restul vieţii. Cum poate cineva să treacă definitiv peste o traumă proprie? Primul lucru pe care trebuie să îl facă este să se spovedească la un duhovnic iscusit, să participe la sfintele slujbe şi mai ales la Sfânta Liturghie şi la Sfântul Maslu şi să se roage cu credinţă. Dumnezeu, prin harul Său, poate vindeca în scurt timp orice rană! Apoi, să continue "tratamentul duhovnicesc" ajutându-i pe alţi oameni care se află în situaţii cu mult mai grele. Cine are traume, să meargă în spitale, în azile, în orfelinate şi să şteargă cu iubire lacrimile nesecate ale celor suferinzi şi necăjiţi! Cu siguranţă, suferinţa proprie ajunge pe locul doi, iar în timp dobândeşte vindecare.
16 octombrie 2010
Despre traumele psihice
18 septembrie 2010
Un nou răspuns care m-a uimit | Cain şi Abel
Prima oră de religie din an am făcut recapitulare. Vorbind despre cum l-a omorât Cain pe Abel, un băieţel din clasa a treia a ridicat mâna şi a zis o replică demnă de un teolog: "Dar Cain nu a ştiut ce înseamnă moartea pentru că nu mai murise nimeni până atunci. Deci, el nu a ştiut că face un lucru atât de grav..."
M-a luat prin surprindere aşa replică, sincer nu mă gândisem niciodată la acest aspect! Şi, întorcând problema pe toate părţile, am ajuns la concluzia că greşeala cea mai mare a lui Cain a fost că nu şi-a mărturisit vina când Dumnezeu, pentru a-l ajuta, l-a întrebat ce a făcut:
"După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!"
11 septembrie 2010
How to Reach at Happiness
Returning to the central theme of the whole world: happiness. Contrary to popular opinion, happiness is not something external. Money, career, family, friends don't make you happy. Happiness is a gift from God received by people with pure heart: "Blessed are the pure in heart, for they shall see God" (Gospel of Matthew, Chapter 5, 8). First, they see God in creation, they are beginning to feel joy, then, some see Him directly.
*
We blame several factors because we don't feel happy, loved. Let's not forget that we can simply ask God the true happiness and He will give us. Here and in eternity. I mean always. Because this was the purpose to create people,
09 septembrie 2010
Cum dobandim fericirea
Revin la tema esenţială pentru toată lumea: fericirea.
Contrar opiniei generale, fericirea nu este ceva exterior. Nu te fac fericit banii, cariera, familia, prietenii. Fericirea este un dar primit de la Dumnezeu primit de oamenii care au inima curată: "Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 5, versetul 8). Ei Îl văd pe Dumnezeu întâi în creaţie, încep să simtă bucurie, iar mai apoi, unii Îl văd direct. Dăm vina pe mulţi factori pentru că nu ne simţim fericiţi, iubiţi. Să nu uităm că e suficient să Îi cerem fericirea adevărată lui Dumnezeu şi El ne-o va da. Aici şi în veşnicie. Adică mereu. Căci acesta a fost scopul creării oamenilor, să se bucure de tot împreună cu Dumnezeu
02 septembrie 2010
Goana după fericire
Mă uit cum oamenii construiesc de zor. Câmpul care despărţea înainte Bragadiru de Bucureşti este acum un cartier în toată regula. Blocuri, case, vile, benzinării, magazine. Toţi vecinii din Bragadirul vechi, fie că stau la casă, fie la bloc, renovează, modifică, schimbă. Ce denotă dorinţa aceasta de schimbare, de renovare, de nou? Că nu au găsit încă fericirea. Că nu L-au găsit încă pe Dumnezeu cu adevărat, în sufletul lor. Sigur, oamenii trebuie să se ocupe şi de casă, dar acum parcă este un fenomen general dorinţa aceasta de a ieşi în evidenţă. De a avea cea mai frumoasă casă, cel mai bun apartament, cea mai nouă maşină. Creştinii adevăraţi trebuie să nu uite de sfatul primit de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos
28 august 2010
Biserica Sfântul Apostol Andrei | Bragadiru
Site-ul oficial al bisericii este acesta. Biserica Sfântul Apostol Andrei din Bragadiru este recent înfiinţată într-un cartier nou, care face legătura între Bucureşti (Sectorul 5) şi Bragadiru. Biserica Sfântul Apostol Andrei a fost sfinţită pe 30 noiembrie 2008. Atunci a fost şi primul său hram. Deşi vremea era foarte rece, biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea care a venit să aducă rugăciune Sfântului Românilor.
Biserica actuală este de lemn. Pictura din biserică este în stil bizantin, conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Slujbele sunt deosebite, preot fiind Părintele Dorin Nicolae. La strană, răspunsurile sunt date de fratele părintelui, Mihai. Se intenţionează construirea unui nou lăcaş de cult, din piatră, în incinta actuală
15 august 2010
Biserica de la Buda - Cornetu
De comuna Cornetu din Judeţul Ilfov ţine şi satul Buda. Acest sat a fost distrus în 1987, la construirea Barajului de la Mihailesti- Argeş, însă de câţiva ani, între Oraşul Bragadiru şi Comuna Cornetu a fost reînfiinţat Satul Buda. Se construieşte o biserică nouă, dar slujbele se ţin încă în paraclisul de lemn. În prezent, satul Buda numără doar 120 de locuitori, însă prezenţa lor la slujbele duminicale este de lăudat! Curtea este plină cu tineri şi copii, care se împărtăşesc cu evlavie la momentul cuvenit.
14 august 2010
Biserici ortodoxe din Piteşti
Biserica domnească Sf. Gheorghe, a fost construită de domnitorul Constantin Şerban (domnitor al Ţării Româneşti în perioada: 19 aprilie 1654 - 26 ianuarie 1658 şi al Moldovei de două ori: noiembrie 1659 şi 31 ianuarie 1661 - februarie 1661) împreună cu soţia sa Doamna Bălaşa pe fundaţia unei biserici mai vechi.
Pisania păstrată nu spune mai mult: "Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorulu Fiului şi cu sporu Sfântului Duh, îndemnatu-m-amu şi eu celu ce sântu dintru Domnul meu bunu şi creştin, Doamna mea Bălaşa, miluindu-mă Bunul Dumnezeu cu cinsta scaunului părintelui meu, răposatu creştin Şerban Voivoda, fiind eu Domn ţării Româneşti.
12 august 2010
Schitul Trivale | Piteşti
Schitul Trivale se află în cartierul omonim din Piteşti şi are hramul "Sfânta Treime" (a doua zi după Rusalii).
Ctitorită din lemn în sec. XV de familia Trifan şi Stanca Stăncescu, reclădită din piatră de Matei Basarab (1632-1654), din piatră şi cărămidă de Mitropolitul Varlaam (1672-1674), de stareţul Irotei Niculescu (1854-1856) şi Justin Ionescu (1904), ctitor şi al clopotniţei actuale; biserică pictată de Ioasaf Grecu în 1731, zugrăvită şi în 1904; ansamblu refăcut după cutremurul din 1940 (între 1942 şi 1944) de Episcopia Argesului.
A fost reînfiinţată în 1991. Este cârmuită de Prea Cuviosul Părinte Gherasim Nicuţ. Adresa mănăstirii este: str. Trivale, nr. 71, Piteşti.
30 iulie 2010
Schitul Troianu | Vâlcea
Schitul Troianu se află lângă Municipiul Râmnicu Vâlcea, în Judeţul Vâlcea şi are hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Biserica a fost construită în secolul XVIII. În 1848, aici a fost comandamentul militar al armatei de panduri şi voluntari condusă de generalul Gheorghe Magheru. După secularizarea averilor mănăstireşti, Schitul Troianu a aparţinut de Mănăstirea Hurezi (până în 1949). În prezent, Schitul Troianu ţine de Arhiepiscopia Râmnicului.
Stareţ este Părintele Sava Pleşa. Se doreşte construirea unei biserici noi, mai mari, cu hramul "Izvorul Tămăduirii" (prima vineri după Sfânta Înviere a Domnului). Fotografiile din galerie au fost făcut chiar de hramul din 2009. Schitul Troianu se află pe un deal
19 iulie 2010
Sfânta Mănăstire Pasărea
Sfânta Mănăstire Pasărea se află în Judeţul Ilfov, lângă lacul şi pădurea Pustnicu. A fost construită prima biserică de lemn în 1813 de Arhimandritul Timotei. Biserica din lemn s-a prăbuşit la cutremurul din 1838. În 1846, pe când era stareţ al Sfintei Mănăstiri Cernica, Sfântul Calinic a zidit biserica actuală şi i-a rânduit Tipicul Sfântului Sava. Aici s-a călugărit spre sfârşitul vieţii şi Floarea, mama Sfântului Calinic, primind numele de Filofteia. În 1955, biserica mănăstirii a fost declarată monument istoric şi a fost restaurată de Patriarhul Justinian Marina.
În ultima perioadă, aici a fost un duhovnic renumit, Părintele Macarie Ionită, şi a trecut la Domnul în anul 2007.
De această mănăstire mai ţine Schitul Găneasa, Seminarul Teologic Sfânta Filofteia (Brăneşti) şi un azil de bătrâni.
Hramul mănăstirii este Sfânta Treime (a doua zi de Rusalii). Aici se află părticele din moaştele sfinţilor: Pantelimon, Mina, Mercurie şi ale Cuvioşilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait.
16 iulie 2010
Fertilizarea in vitro
Stim ca fertilizarea in vitro nu poate fi acceptata de Biserica pentru ca multi embrioni (a se întelege copii cu suflet vesnic, nemuritor!) mor când nu se prind de uter. Acum vreau sa vorbim despre un alt aspect al fertilizarii în vitro, unul mult mai duhovnicesc!
Am citit la Cuviosul Paisie Aghioritul ca nu e bine sa fortam mâna lui Dumnezeu pentru a avea copii. Povestea odata Cuviosul ca erau doi tineri casatoriti care îsi doreau nespus un copil si Îl "bateau la cap" pe Dumnezeu cu cererea lor. Pâna la urma, femeia a nascut un baietel, si peste câtiva ani a murit. Sotul s-a recasatorit cu o femeie mai tânara. Când baiatul avea în jur de 18 ani, tatal l-a surprins în pat cu a doua sa sotie si, orbit, i-a omorât pe amândoi.
12 iulie 2010
Despre necesitatea cununiei religioase
Am auzit o concepţie despre căsătorie foarte greşită printre oameni. Curios! Botezaţi creştin ortodox! Ei spun: de ce să mă căsătoresc şi să nu stau cu această persoană, ce, mă ţine actul lângă ea? Păi întrebarea mea e: căsătoria CREŞTINĂ constă în actul de la primărie, care într-adevăr nu înseamnă nimic în faţa lui Dumnezeu, sau în binecuvântarea lui Dumnezeu la început de drum? În Vechiul Testament, pedeapsa pentru păcătuirea înainte de căsătorie pare foarte dură:
http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17∩=22#21
Dar în Noul Testament, pedeapsa este cu mult mai mare, căci este veşnică:
21 iunie 2010
Despre bătrâneţe şi păcătoşenie
Orice cal ajunge gloabă. Orice gloabă poate ajunge la sfinţenie, spune Domnul! Căci "N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă." (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 5, versetul 32). Avem mulţime de exemple: tâlharul cel bun, Sfânta Maria Magdalena, Sfânta Maria Egipteanca şi mulţi alţii.
*
Şi încă un aspect: pentru lume, a îmbătrâni este o pacoste, o apropiere de moarte, de despărţirea de cele agonisite aici. Pentru creştini, îmbătrânirea înseamnă înseninarea sufletului şi a trupului, căci se apropie viaţa cea veşnică, unde "nu este durere, nici întristare, nici suspin". Cel care a agonisit pentru veşnicie abia aşteaptă să vadă pe Hristos, pe Maica Sa şi pe toţi sfinţii şi îngerii.
20 iunie 2010
Sfânta Mănăstire Sitaru, Ilfov
Astăzi am ajuns la Mănăstirea Sfântul Nicolae - Sitaru. Această mănăstire este veche de câteva sute de ani, iar biserica are o pictură foarte valoroasă, de influenţă bizantină. Slujbele sunt deosebite, cu cântări călugăreşti. Alte hramuri ale acestui sfânt lăcaş sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (pe 29 iunie) şi Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie). Merită să ajungeţi aici măcar odată, mai ales că este atât de aproape de Bucureşti
19 iunie 2010
Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir | Bragadiru
Postând fotografii cu diferite biserici şi mănăstiri din ţară, azi mi-am dat seama că am uitat să dedic un articol tocmai parohiei mele, Bisericii Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Bragadiru, Ilfov. Îi cer iertare Sfântului Dimitrie şi vă invit să vă bucuraţi de icoanele şi slujbele din acest sfânt lăcaş.
Parohia Bragadiru face parte din Oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov.
Biserica de azi, cu hramul Sfântul Dimitrie, este ctitoria familiei Dumitru Marinescu Bragadiru, construită între anii 1897- 1899 şi sfinţită în ziua de 26 octombrie 1899, aşa cum spune însăşi pisania.
Biserica are formă de cruce, prevăzută cu două turle, una mai mare la Pantocrator şi alta mai mică la intrare
18 iunie 2010
Biserica Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea
Biserica cu hramul "BUNA VESTIRE", situată în centrul Ramnicului, a fost zidită în anul 1747 de către jupânii Moldoveanul şi Grigorie, originari din Sibiu, în timpul păstoririi episcopului Climent, fiind înscrisă în lista monumentelor istorice. Unii istorici susţin că înaintea acestei biserici ar fi existat o altă biserică ctitorită de domnitorul Mircea cel Bătrân şi care ar fi fost incendiată de cotropitorii turci, în timpul războiului cu austriecii. În decursul timpului a fost refăcută de mai multe ori. Biserica a fost construită în stil brâncovenesc, de dimensiuni potrivite, fiind destul de rezistentă. Pridvorul bisericii este deschis, se sprijină pe stâlpi sculptaţi din piatră care se presupune că ar face parte din vechea biserică
17 iunie 2010
Biserica Sfânta Parascheva din Râmnicu Vâlcea
Aşa cum aflăm din inscripţie, biserica a fost construită în ultimul an de domnie al lui Mihai Viteazul, adică în anul 1601.Este monument istoric, dar mai ales locaş de rugăciune şi Sfânt Altar de jertfă euharistică. Recomand celor ce trec prin Râmnicu Vâlcea să se închine şi în această sfântă biserică, deosebit de frumoasă şi de curată.
*
De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. în zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi. (Psalmul 126, 1-2)
*
Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalmul 26, 1-2)
13 iunie 2010
Cum să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu
În pericopa evanghelică de astăzi, care face parte din Cuvântarea de pe Munte, Mântuitorul ne arată că nu trebuie să ne îngrijim atât de mult de cele pământeşti:
http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6 (Versetele 22-33)
Şi dacă nu trebuie să alergăm după cele de aici, ce să căutăm oare? La Evanghelia după Ioan, tot Mântuitorul spune că El are apa cea vie: "Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică."
05 iunie 2010
Izbăvire de suferinţă
Suntem reci şi suntem goi
Nu iubim şi suferim
Nu iubim şi nu zâmbim.
Ce să facem, Doamne Sfinte
Ce să facem, bun Părinte.
Că ne-am învechit în rele
şi-acum nu scăpăm de ele.
Noi nevoie-acum avem
Să Te ştim, să Te vedem
În Biserica Ta Sfântă
Cu Lumina cea preablândă.


