Translate

Se afișează postările cu eticheta sfantul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sfantul. Afișați toate postările

25 februarie 2012

Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou

Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou se află în Bucureşti, la 2-3 minute de mers pe jos de Magazinul Unirea şi la 1 minut de mers pe jos de Magazinul Cocor. Aici se află o părticică din mâna Sfântului Nicolae şi mormântul Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Este o biserică plină de sfinţenie, recomand tuturor celor care trec prin zonă să zăbovească acolo câteva momente spre a se umple de har, pace sufletească şi nădejde.


* * *


Îndreptător credinţei şi chip blandetilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate.

16 octombrie 2010

Despre traumele psihice

În zilele noastre, tot mai mulţi copii şi adulţi sunt abuzaţi şi rămân cu traume şi sechele, de cele mai multe ori, pentru tot restul vieţii. Cum poate cineva să treacă definitiv peste o traumă proprie? Primul lucru pe care trebuie să îl facă este să se spovedească la un duhovnic iscusit, să participe la sfintele slujbe şi mai ales la Sfânta Liturghie şi la Sfântul Maslu şi să se roage cu credinţă. Dumnezeu, prin harul Său, poate vindeca în scurt timp orice rană! Apoi, să continue "tratamentul duhovnicesc" ajutându-i pe alţi oameni care se află în situaţii cu mult mai grele. Cine are traume, să meargă în spitale, în azile, în orfelinate şi să şteargă cu iubire lacrimile nesecate ale celor suferinzi şi necăjiţi! Cu siguranţă, suferinţa proprie ajunge pe locul doi, iar în timp dobândeşte vindecare.

28 august 2010

Biserica Sfântul Apostol Andrei | Bragadiru


Site-ul oficial al bisericii este acesta. Biserica Sfântul Apostol Andrei din Bragadiru este recent înfiinţată într-un cartier nou, care face legătura între Bucureşti (Sectorul 5) şi Bragadiru. Biserica Sfântul Apostol Andrei a fost sfinţită pe 30 noiembrie 2008. Atunci a fost şi primul său hram. Deşi vremea era foarte rece, biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea care a venit să aducă rugăciune Sfântului Românilor.
Biserica actuală este de lemn. Pictura din biserică este în stil bizantin, conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Slujbele sunt deosebite, preot fiind Părintele Dorin Nicolae. La strană, răspunsurile sunt date de fratele părintelui, Mihai. Se intenţionează construirea unui nou lăcaş de cult, din piatră, în incinta actuală

14 august 2010

Biserici ortodoxe din Piteşti

Biserica Sfântul Gheorghe


Biserica domnească Sf. Gheorghe, a fost construită de domnitorul Constantin Şerban (domnitor al Ţării Româneşti în perioada: 19 aprilie 1654 - 26 ianuarie 1658 şi al Moldovei de două ori: noiembrie 1659 şi 31 ianuarie 1661 - februarie 1661) împreună cu soţia sa Doamna Bălaşa pe fundaţia unei biserici mai vechi.


Pisania păstrată nu spune mai mult: "Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorulu Fiului şi cu sporu Sfântului Duh, îndemnatu-m-amu şi eu celu ce sântu dintru Domnul meu bunu şi creştin, Doamna mea Bălaşa, miluindu-mă Bunul Dumnezeu cu cinsta scaunului părintelui meu, răposatu creştin Şerban Voivoda, fiind eu Domn ţării Româneşti.

20 iunie 2010

Sfânta Mănăstire Sitaru, Ilfov

sfanta manastire sitaru

Astăzi am ajuns la Mănăstirea Sfântul Nicolae - Sitaru. Această mănăstire este veche de câteva sute de ani, iar biserica are o pictură foarte valoroasă, de influenţă bizantină. Slujbele sunt deosebite, cu cântări călugăreşti. Alte hramuri ale acestui sfânt lăcaş sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (pe 29 iunie)  şi Naşterea Maicii Domnului  (8 septembrie). Merită să ajungeţi aici măcar odată, mai ales că este atât de aproape de Bucureşti

19 iunie 2010

Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir | Bragadiru






Postând fotografii cu diferite biserici şi mănăstiri din ţară, azi mi-am dat seama că am uitat să dedic un articol tocmai parohiei mele, Bisericii Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Bragadiru, Ilfov. Îi cer iertare Sfântului Dimitrie şi vă invit să vă bucuraţi de icoanele şi slujbele din acest sfânt lăcaş.


Parohia Bragadiru face parte din Oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov.


Biserica de azi, cu hramul Sfântul Dimitrie, este ctitoria familiei Dumitru Marinescu Bragadiru, construită între anii 1897- 1899 şi sfinţită în ziua de 26 octombrie 1899, aşa cum spune însăşi pisania.


Biserica are formă de cruce, prevăzută cu două turle, una mai mare la Pantocrator şi alta mai mică la intrare

27 mai 2010

Sfântul Ioan Rusul

Astăzi este marele mucenic şi făcător de minuni, Sfântul Ioan Rusul. Despre viaţa şi minunile sale vă invit să citiţi aici.

02 mai 2010

Despre lipsa de voinţă spre lăsarea de rău si facerea de bine

Mulţi oameni au dorinţa de a face ceva bun sau de a părăsi răul, dar nu au voinţa pentru a duce la îndeplinire gândul cel bun. Un exemplu: o doamnă spunea că îşi doreşte enorm să se lase de fumat, dar nu poate. I-am spus că trebuie să se spovedească, apoi să participe cu credinţă la Sfântul Maslu şi la Sfânta Liturghie pentru că va primi putere să părăsească acest păcat. Bine-nţeles că i s-a părut mult mai comod nici să nu încerce.


Sfântul Apostol Pavel spune:
"4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.

28 martie 2010

Până unde merge ascultarea de duhovnic

Am citit pe un forum cum Părintele Petru Pruteanu spune că nu înţelege să facă ascultare în orice condiţii, adică nu ascultă de tâmpenii.


Într-adevăr, sunt două sfaturi la sfinţi care, de fapt, nu se bat cap în cap dacă le analizăm.


Primul curent spune să faci ascultare la orice, căci duhovnicul răspunde de sufletul tău. Acest sfat vine din Muntele Athos.


Al doilea curent, reprezentat de Sfântul Ignatie Briancianinov, spune să facem ascultare cu discernământ (eu mi-am ales tema de licenţă la Sfântul Ignatie, şi mi se pare cel mai adecvat vremurilor noastre). Dacă duhovnicul te îndeamnă la păcat sau erezie, trebuie neapărat părăsit pentru a nu ajunge cu el în iad.

26 februarie 2010

Citirea Sfintelor Scripturi

Îmi amintesc o predică a Părintelui Irineu Curtescu de la Antim, într-o duminică seară. Părintele spunea că nu ne este de folos să citim ziarele, care conţin mai mult bârfă, nici să privim la ştiri. Cel mai bine ar fi să citim zilnic din Sfânta Scriptură. Zicea părintele: "Acolo (în Biblie) ne vorbeşte Dumnezeu, tăticul nostru, şi ce poate fi mai interesant şi mai frumos pe lume? Cum să îl laşi pe tăticu pentru nişte ştiri pe care, dacă sunt cu adevărat importante, oricum le vei auzi de la ceilalţi?"


Şi într-adevăr, ce poate fi mai frumos decât să citeşti istoria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni? Sfintele Evanghelii sunt adevărat balsam pentru sufletele rănite, pentru cei care rătăcesc

08 februarie 2010

Cine s-ar căsători cu o desfrânată?

Titlul unui topic de pe un forum era "Cine s-ar căsători cu o desfrânată?"


Eu cred că nimeni nu s-ar căsători cu o desfrânată. Cu o FOSTĂ desfrânată, cred că mulţi.


În arborele genealogic al Mântuitorului, vedem că una din strămoaşele Sale a fost Rahav desfrânata. Însă ea s-a lăsat de desfrânare când s-a căsătorit cu un israelit. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur comenta că Dumnezeu a îngăduit să aibă o strămoaşă desfrânată tocmai pentru a arată oamenilor că El îi primeşte pe cei care îşi îndreaptă viaţa.


Mai mult, tot Sfântul Ioan Gură de Aur compară neamul omenesc cu o desfrânată de care se îndrăgosteşte un prinţ. Şi din desfrânată o face fecioară.

17 ianuarie 2010

Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare îmi este un sfânt deosebit de drag. Chip al călugărului desăvârşit, înţelege neputinţele şi limitele omeneşti:


"Era cineva, ce vâna prin pustie dobitoace sălbatice şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii şi s-a smintit. Iar bătrânul vrând să-l încredinţeze pe el, că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui: "pune săgeata în arcul tău şi întinde". Şi a făcut aşa. Şi a zis lui: "întinde iarăşi". Şi a întins. Şi iarăşi i-a zis: "întinde". Şi a zis lui vânătorul: "de îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul". Zis-a lui bătrânul: "aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii, degrab se rup. Deci trebuie câteodată şi câte puţin a ne pogorî fraţilor".

24 octombrie 2009

Un răspuns care m-a uimit

Săptămâna aceasta am avut în planificare evaluare la clasa a II-a.
Le-am pus elevilor întrebarea: "De ce merg creştinii la biserică?" La unele clase, elevii au răspuns: "Ca să se roage", "Ca să se spovedească",

03 octombrie 2009

Despre superioritatea omului faţă de animale

Domnul Danirosan spune într-un comentariu că oamenii nu sunt superiori animalelor.


Vedem la creare că Dumnezeu doar a spus şi

Egoiştii nu se pot îndrepta

Egoiştii nu se pot îndrepta până nu se smeresc pentru că ei nu îşi văd greşelile proprii. Adam a dat vina pe femeie şi pe Dumnezeu:

28 septembrie 2009

Hram Mănăstirea Sfântul Antim

Axionul- Imagini video de la hramul Sfintei Mănăstiri Antim din Bucureşti. Cântă şi Preasfinţitul Ciprian Câmpineanu.






25 august 2009

Biserica Sfantul Nicolae | Bezdead | Dambovita

44936

Fericita Singlitichia a spus: la început, nevoinţa şi osteneala celor ce se apropie de Dumnezeu în linişte şi în tăcere e mare, iar mai târziu e o bucurie negrăită.


Aşa cum cei ce vor să aprindă focul, la început se umplu de fum şi lăcrimează şi nu-şi ating altfel Scopul, tot astfel cei ce vor să aprindă în sine focul dumnezeiesc trebuie să-l aprindă cu lacrimi şi osteneală, linişte si tăcere.

18 august 2009

Sfânta Mănăstire Plumbuita | Bucureşti



Sfânta Mănăstire Plumbuita are hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, şi se află în cartierul Colentina din Bucureşti. A fost construită şi sfinţită în ultima parte a secolului XVI. În prezent, aici este stareţ Părintele Visarion Marinescu. Aici se află părticele din moaştele sfinţilor:


-Sfântul Mare Ierarh Nicolae

-Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

-Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

-Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.



Zis-a un bătrân : omul cel ce are în tot ceasul înaintea sa moartea, biruieşte slăbirea sufletului.


Zis-a iarăşi : aurul sau argintul de îl va pierde cineva, poate în locul lui să afle altul. Dar vremea pierzând-o, alta nu va mai putea afla în locul ei.

Venit-a odinioară un bătrân la alt bătrân. Şi vorbind ei, a zis unul : eu am murit lumii. I-a răspuns celălalt : să nu nădăjduieşti în tine, frate, până când vei ieşi din trup, că deşi zici tu că ai murit lumii diavolul este viu.

Zis-a un bătrân : precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne strice nimic nouă, de va fi sufletul nostru aproape de Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice : apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi ! Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei. (Patericul egiptean)

[gallery link="file" columns="2"]

Avertisment

Vedem la televizor si citim in ziare despre tot felul de accidente: au murit sute de oameni la prabusirea unui avion, 14 oameni in microbuzul de la Scanteia...


Uneori, ne intrebam ce rost au toate acestea: de ce au loc atatea tragedii?


Raspunsul il aflam in Noul Testament: "Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El (Mantuitorul), răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai  păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.  " (Evanghelia dupa Luca, 13, 1-9).


Deci, oricare dintre noi putea fi in locul celor care au murit napraznic. Daca nu vom aduce roada, vom fi taiati si aruncati in focul cel vesnic.

03 august 2009

Mănăstirea Cernica | Ilfov


RUGĂCIUNEA STAREŢILOR DE LA OPTINA


Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.
În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.


În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.


Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.


Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.


Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.


[gallery link="file" columns="2"]