Translate

02 mai 2010

Despre lipsa de voinţă spre lăsarea de rău si facerea de bine

Mulţi oameni au dorinţa de a face ceva bun sau de a părăsi răul, dar nu au voinţa pentru a duce la îndeplinire gândul cel bun. Un exemplu: o doamnă spunea că îşi doreşte enorm să se lase de fumat, dar nu poate. I-am spus că trebuie să se spovedească, apoi să participe cu credinţă la Sfântul Maslu şi la Sfânta Liturghie pentru că va primi putere să părăsească acest păcat. Bine-nţeles că i s-a părut mult mai comod nici să nu încerce.


Sfântul Apostol Pavel spune:
"4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieste pe tot fiul pe care îl primeşte".
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, că să avem viaţă?
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.
12. Pentru aceea, "îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi.
13. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre", aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.
14. Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul."
(Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 12, versetele 4-14).


De aici vedem că, atunci când noi nu găsim în propria persoană suficientă putere de a-I urma Domnului, dar avem dorinţa sinceră şi curată de a fi cu El, Dumnezeu ne trimite o mână de ajutor prin necazurile pe care le îngăduie să vină asupra noastră pentru a ne trezi. De fapt, necazurile le aducem noi înşine, prin deciziile noastre greşite. Este foarte important să-L rugăm pe Dumnezeu că fie cârmaciul vieţii noastre, astfel încât, prin căile pe care doar El le cunoaşte, să ne ducă în Împărăţia Sa cerească. Amin.


Rugăciune după Catisma a 7-a


Doamne, Dumnezeul meu, ca un bun şi de oameni iubitor, multe mile ai făcut cu mine, pe care nu mă aşteptam să le văd. Cu ce, oare, voi răsplăti bunătăţile Tale, Doamne, Doamne al meu ! Mulţumesc numelui Tău celui mult lăudat, mulţumesc milostivirii Tale celei negrăite ce o ai spre mine, mulţumesc îndelungii Tale răbdări celei neasemănate, şi Te rog sprijineşte-mă şi de acum înainte, şi mă ajută! Fereşte-mă, Stăpâne al tuturor, ca să nu mai greşesc înaintea Ta! Că Tu cunoşti alunecarea cea lesnicioasă a firii mele. Tu ştii nepriceperea mea, Tu cunoşti cele făptuite de mine, cele întru cunoştinţa şi întru necunoştinţă, cele de voie şi cele fără de voie, cele din noapte şi cele din zi, cele cu mintea şi cu gândul. De, aceea, ca un Dumnezeu bun şi de oameni iubitor, şterge-le, Preabunule Doamne, cu roua milei Tale şi ne mântuieşte, pentru Sfânt numele Tău, cu judecăţile care ştii! Pentru că Tu eşti lumina şi adevărul şi viaţa şi Ţie slavă înalţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


2 comentarii:

  1. Poate ca nu o fi vorba de comoditate, poate ca ea nu crede ca Dumnezeu ii va da putere sa se poata lasa de fumat...
    Ca ma gandesc ca daca ar crede, probabil te-ar ruga sa-i mai spui ce-ar trebui sa mai faca, din mers (mergand spre biserica! :))
    Unchiul meu s-a lasat de fumat. Si de cand a facut-o a inflorit! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Greseste...este adevarat ca daca doresti din tot sufletul o poti face...o spn din proprie experienta..pina acum doua luni am fost stapinit de un pacat greu si cu ajutorul rugaciunilor catre Maica Sfanta a Domnului nostru Iisus Hristos,am putut sa scap de acest pacat,nu doar ca am scapat de acest pacat,dar am reusit sa gasesc suficienta putere de a ma spovedii si impartasii dupa...15 ani de zile....dar sa nu creada cineva ca m-am oprit din rugaciuni,continui sa particip la toate slujbele posibile de la biserica,atat cat timpul si serviciul mi-o permite.Deci nu este nevoie decat de vointa si de rugaciune,incercati si veti vedea ca este posibil.
    Domnul Dumnezeu ajuta la toti aceeia care vor cu adevarat sa o faca.
    Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti.

    RăspundețiȘtergere