Biserica cu hramul "BUNA VESTIRE", situată în centrul Ramnicului, a fost zidită în anul 1747 de către jupânii Moldoveanul şi Grigorie, originari din Sibiu, în timpul păstoririi episcopului Climent, fiind înscrisă în lista monumentelor istorice. Unii istorici susţin că înaintea acestei biserici ar fi existat o altă biserică ctitorită de domnitorul Mircea cel Bătrân şi care ar fi fost incendiată de cotropitorii turci, în timpul războiului cu austriecii. În decursul timpului a fost refăcută de mai multe ori. Biserica a fost construită în stil brâncovenesc, de dimensiuni potrivite, fiind destul de rezistentă. Pridvorul bisericii este deschis, se sprijină pe stâlpi sculptaţi din piatră care se presupune că ar face parte din vechea biserică
Se afișează postările cu eticheta istoric. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istoric. Afișați toate postările
18 iunie 2010
Biserica Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea
Etichete:
biserica,
Biserici ortodoxe,
buna vestire,
Galerii foto,
Icoane,
istoric,
monument,
ramnicu,
valcea
27 iulie 2009
Biserica Sfântul Antonie cel Mare | Bucureşti
Biserica Sfântul Antonie cel Mare din Bucureşti este monument istoric, anul acesta (2009) împlinindu-se 450 de ani de la atestarea documentară. Aparţinea de Curtea Domnească din Bucureşti, aici venind la slujbă domnitorii.
***
A zis Sfântul Antonie cel Mare: "Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor."
Patericul egiptean
Despre judecarea celor care merg la biserică
Mulţi oameni spun: e mai bine să îmi trăiesc viaţa şi să nu vorbesc de rău pe alţii. Şi trăiesc în desfrâu. Însă, şi în Patericul egiptean am găsit: "Zicea avva Matoi : a venit un frate la mine şi mi-a zis că grăirea de rău este mai grea decât curvia. Şi am zis că aspru este cuvântul. Deci, mi-a zis : şi cum voieşti să fie lucrul acesta? Iar eu i-am zis : grăirea de rău este rea cu adevărat, dar are grabnică tămăduire. Că se pocăieşte de multe ori cei ce a grăit de rău, zicând : rău am grăit. Iar curvia fireşte este moarte." Asta pentru că orice păcat face omul este în afară de trup, pe când desfrânarea (trăirea în concubinaj sau adulterul) sunt în trup. Iar trupul este "templu al Duhului Sfânt", aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel. Iar noi, după Botez, nu ne mai aparţinem nouă, ci lui Hristos, căci în moartea şi învierea Lui am fost cufundaţi şi ridicaţi. Deci, cei ce păcătuiesc cu trupul lor fac un păcat foarte mare, căci iau ceea ce au făgăduit să fie doar al lui Dumnezeu şi îl fac părtaş diavolului.
Spune Sfântul Antonie cel Mare: "Adu-ţi aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui". Dacă toţi oamenii ar fi conştienţi că nu scapă nimeni de judecată, iar iadul este nu pentru o sută, o mie sau un milion de ani, ci VEŞNIC, nimeni nu ar mai păcătui.
Vă invit să citiţi şi acest articol, dedicat Sfântului Antonie cel Mare.
[gallery link="file" order="DESC" columns="2"]
Spune Sfântul Antonie cel Mare: "Adu-ţi aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui". Dacă toţi oamenii ar fi conştienţi că nu scapă nimeni de judecată, iar iadul este nu pentru o sută, o mie sau un milion de ani, ci VEŞNIC, nimeni nu ar mai păcătui.
Vă invit să citiţi şi acest articol, dedicat Sfântului Antonie cel Mare.
[gallery link="file" order="DESC" columns="2"]
Etichete:
antonie,
Articole,
biserica,
Biserici ortodoxe,
bucuresti,
Curtea,
Cuvinte de învăţătură,
domneasca,
domnitori,
Galerii foto,
istoric,
mare,
monument,
secole,
sfantul
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)