Oameni tot mai singuri...

Oamenii sunt singuri pentru că nu mai au ochi să-i vadă pe cei de lângă ei. Sunt atât de preocupaţi de propria persoană încât nu văd lacrimile de pe obrajii celor săraci sau bolnavi. Numai cine ajută se simte împlinit. Nu trebuie să aşteptăm să fim iubiţi. Porunca lui Dumnezeu a fost să iubim, nu să fim iubiţi. Dacă noi iubim, putem schimba ceva. În primul rând pe noi, apoi pe alţii. Doar iubirea vindecă răni şi înaltă sufletele. Eu ştiu şi simt că fiecare om are şi părţi bune. Ţine de noi ca, prin iubire creştinească, să dezvoltăm acel bine incipient din sufletele celorlalţi.

Abia când ieşim din noi înşine pentru a-i iubi şi ajuta pe ceilalţi ajungem la odihna sufletească. Altfel, suntem nişte copii de 30, 40, 50... 90 de ani. Pentru că nu trecerea anilor ne maturizează, ci iubirea. Iubirea în Hristos.