Era o melodie de Mihaela Runceanu: "Fericirea are chipul tau". Ea cântă pentru un om, dar pentru noi, creştinii, "Fericirea are chipul Tau", adică al lui Dumnezeu.
Mă uit la tineri. Majoritatea nu vor să se căsătorească, preferă să trăiască în desfrâu. Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, legătura trupească este un păcat. Oare câţi tineri mai îşi păstrează fecioria/curăţia până la căsătorie? Foarte puţini. Asta pentru că nu mai au credinţa în Dumnezeu şi frică de iad. Şi nefericirea vine foarte curând, căci aceia care au păcătuit cu mai multe persoane până la căsătorie vor da dovadă de uşurătate, vor compara tovarăşul/tovarăşa de viaţă cu ceilalţi/celelalte, şi niciodată nu vor fi fericiţi, căci nimeni nu e perfect.
Unora li se par grele poruncile lui Dumnezeu, dar ele sunt de fapt reţete pentru fericire. Par grele din exterior, dar când îşi propune cineva să le împlinească, va afla numai bucurii. Aşa cum lumea nu ştie şi nu poate să dea. E simplu: cine vrea să fie fericit, să se apropie în mod sincer de Dumnezeu şi de Biserica Sa.
Din pacate, omul se condamna singur la nefericire. Nefericit este aici in viata pamanteasca, pentru ca mereu VREA, si mereu nu poate AVEA atat cat VREA. Si cu nefericirea asta se duce dincolo, unde suferinta de a nu-si putea satisface poftele si patimile de care era dependent in viata se amplifica la infinit si dureaza o eternitate. Adica IADUL.
RăspundețiȘtergereReferitor la casatorie, este un pas de o enorma importanta in viata omului, si totodata un act de curaj si chiar un risc in ziua de azi. Asta avand in vedere ce timpuri traim si mai ales ce timpuri ne asteapta. Personal nu am gasit inca femeia dispusa sa lase tot in urma si sa ma urmeze in codri si in munti, cand o fi cazul. Asa ca, mai bine singur, desi e destul de greu.
Fericire fara Dumnezeu nu exista. In legatura cu relatiile dintre tineri, din pacate, desi au trecut 20 de ani de libertate religioasa, prea putini romani, traiesc cu adevarat credinta ortodoxa.In cea mai mare parte nu avem parinti crestini, deci, nu avem nici tineri, copii, crestini... Nu vreau sa par pesimist, nici sa generalizez, insa roadele credintei noastre sunt faptele noastre. Totusi, cred ca din 2000 am inceput sa ne imbunatatim viata religioasa. Relatiile dintre tineri merg spre casatorie prin cununie religioasa, chiar daca uneori viata de familie care urmeaza nu e prea crestina. Oricum acestea sunt niste consideratii din afara, pentru ca doar cei in cauza si Dumnezeu stiu care este viata lor.
RăspundețiȘtergereEu locuiesc langa un parc si privind la parintii care isi duc copii in acest parc, cred ca exista speranta pentru viitor.Dumnezeu ne asteapta sa ne intoarcem la El pana in ceasul al 11-lea, asa ca, am speranta ca inca mai avem timp. Bineinteles daca ne dorim, dupa puterile noastre, sa-L urmam.