Translate

Se afișează postările cu eticheta mihaela. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mihaela. Afișați toate postările

11 august 2009

Fericirea

Fericirea adevărată şi deplină nu o dă decât Dumnezeu. Cine Îl ocoleşte, nu va fi fericit nici aici, nici în veşnicie. Dumnezeu propune o viaţă morală, armonioasă. Cei care rămân opaci vor înţelege prea târziu că şi-au risipit zilele, că au trăit în zadar. Un om fără Dumnezeu înseamnă o existentă ratată. Am mai scris despre fericire, sfaturi practice cum să ajungem la ea. Acum am făcut doar nişte remarci referindu-mă la cei care duc o viaţă paralelă cu Dumnezeu şi aleargă după plăceri păcătoase, crezând că aşa vor găsi fericirea.


Era o melodie de Mihaela Runceanu: "Fericirea are chipul tau". Ea cântă pentru un om, dar pentru noi, creştinii, "Fericirea are chipul Tau", adică al lui Dumnezeu.


Mă uit la tineri. Majoritatea nu vor să se căsătorească, preferă să trăiască în desfrâu. Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, legătura trupească este un păcat. Oare câţi tineri mai îşi păstrează fecioria/curăţia până la căsătorie? Foarte puţini. Asta pentru că nu mai au credinţa în Dumnezeu şi frică de iad. Şi nefericirea vine foarte curând, căci aceia care au păcătuit cu mai multe persoane până la căsătorie vor da dovadă de uşurătate, vor compara tovarăşul/tovarăşa de viaţă cu ceilalţi/celelalte, şi niciodată nu vor fi fericiţi, căci nimeni nu e perfect.


Unora li se par grele poruncile lui Dumnezeu, dar ele sunt de fapt reţete pentru fericire. Par grele din exterior, dar când îşi propune cineva să le împlinească, va afla numai bucurii. Aşa cum lumea nu ştie şi nu poate să dea. E simplu: cine vrea să fie fericit, să se apropie în mod sincer de Dumnezeu şi de Biserica Sa.