Despre intensitatea rugăciunii

Mă gândeam ieri ce anomalie pentru noi, oamenii! În majoritate, oamenii, când au o stare de bine, de liniște, nu se pot concentra la rugăciune, pravila este mai mult o lectură obligatorie de seară sau de dimineață. Cum apare însă o problemă: cu banii, cu serviciul, neînțelegeri, imediat intensitatea rugăciunii noastre crește. Starea de bine materială și sufletească parcă ne-ar amorți latura duhovnicească. Cum nu a plouat, cum ne-am rugat și a plouat. Puțin. Puțin ne-am rugat, puțin a plouat. Dumnezeu ne-a arătat că ne-a ascultat rugăciunea, dar nu ne-am rugat suficient și așa cum trebuie, iertând din inimă tuturor. Și în Vechiul Testament vedem că, de câte ori inima poporului ales se îndepărta de Dumnezeu, urmau greutăți

care aveau un rol pedagogic, de a le înmuia învartosarea. Sigur, nu trebuie să ne rugăm să avem greutăți, însă, când acestea vin peste noi, să ne rugăm lui Dumnezeu cu credință neindoilenica și să considerăm problema ca un bun prilej de apropire de El. Fericiți sunt creștinii și călugării care se roagă cu lacrimi zi și noapte, pentru mântuirea și sfințirea tuturor!