Translate

23 noiembrie 2009

Postul Naşterii Domnului

Pe 15 noiembrie a început Postul Naşterii Domnului. Perioada aceasta a fost rânduită de Sfinţii Părinţi ca să ne pregătim să-L primi pe Domnul nostru Iisus Hristos cum se cuvine, adică luminaţi de post şi de fapte bune.


Soţul meu a găsit un colind care îi place foarte mult:

Şi cum nu îl primim noi, în 2009, pe Domnul Iisus Hristos?

Să citim puţin din Sfânta Evanghelie de la Matei:

31.         Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.
32.       Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
33.       Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
34.       Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
35.       Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
36.       Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
37.       Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
38.       Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39.       Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
40.       Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
41.       Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
42.       Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;
43.       Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
44.       Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
45.       El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.
46.       Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică."
(Capitolul 25)

Deci, şi în 2009, ca în fiecare an, Îl putem primi pe Domnul Iisus Hristos în viaţă noastră ajutându-i pe semenii noştri.

2 comentarii:

  1. Doamne ajuta Florina,ceea ce faci e deosebit si megablogul arata super,sa dea Bunul Dumnezeu sa cuceresti cat mai multe inimi impietrite si Craciun fericit la intreaga familie! eu va port in inima si in rugaciunile mele catre Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aurelia(Aurica Pintilie)24 decembrie, 2010 14:49

    SARBATORI FERICITE alaturi de cei dragi !

    RăspundețiȘtergere