Asumarea responsabilităţii

Unii susţin că noi nu suntem responsabili de cursul istoriei. Această idee este greşită deoarece susţine predestinaţia.  Iar libertatea omului este anihilată. Păi dacă spunem că noi nu avem niciun amestec în istorie, atunci cine este vinovat de relele care s-au întâmplat? Ar fi o hulă să spunem că Dumnezeu. Deci, Dumnezeu ne doreşte binele şi face numai bine. Tot ce este rău se face prin libertatea noastră. Noi înşine alegem păcatul şi suntem liberi să îl înfăptuim. Dacă ne dăm seama, ne cerem iertare lui Dumnezeu, dar dacă noi considerăm că nu avem nicio vină, murim cu păcatul asupra noastră.

Adam şi Eva nu şi-au recunoscut păcatul, ci au dat vina până la urmă tot pe Dumnezeu: "Doamne, femeia pe care TU mi-ai dat-o, mi-a zis să mănânc... Doamne, şarpele pe care TU l-ai făcut, mi-a zis să mănânc...". Urmare a faptului că nu şi-au asumat vina, pedeapsa lor a fost întreită: au devenit muritori, au fost izgoniţi din Rai, Adam a primit canon să muncească pământul cu sudoare, iar Eva să nască cu durere copiii.

Mântuirea este conlucrarea noastră cu harul lui Dumnezeu. O primim în dar, însă şi noi trebuie să arătăm bunăvoinţa pentru a o primi. Şi mai ales să  ne asumăm la spovedanie responsabilitatea pentru păcatele noastre, ştiind că Dumnezeu ne iartă văzând părerea noastră de rău. Pentru că, dacă nu ne asumăm un păcat sau o greşeală, înseamnă că nici nu ne pare (aşa de) rău că am avarsit acel lucru. Doamne, dă-ne duh smerit ca să ne vedem neputinţele şi să le mărturisim, spre îndreptarea sufletelor noastre. Amin!