Translate

17 iunie 2011

Despre stress şi criză

Ce este stress-ul? O reacţie a noastră atunci când avem probleme. Ne încordăm să rezolvăm, să găsim soluţia problemei. Nu iese aşa cum am gândit, alt stress. Logica noastră pare bună, dar rezultatul este negativ.


Ce să facem pentru a nu mai fi stresaţi? Să ne lăsăm în grija Bunului Dumnezeu. Să ne rugăm Lui să ne dea răspuns bun prin duhovnicul nostru sau prin derularea faptelor. Uităm mereu cuvintele blânde şi părinteşti ale Domnului: "De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnite, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte.

13 iunie 2011

Despre neînfrânarea la mâncare

Mi-a povestit cineva cum în tinereţe avea o poftă nestăvilită de mâncare: nici nu se ridica de la masă, că iarăşi ar fi înfulecat ceva. Începuse să ia proporţii. Şi îl chinuia foamea neîncetat. O femeie credincioasă i-a spus aşa: "Să dai de mâncare unui om sărac înainte să mănânci tu!". Omul acesta aşa a făcut, şi de a doua zi... surpriză! Mânca puţin şi se sătura, ca mai înainte!


Mi s-a părut foarte folositoare această întâmplare reală, mai ales că demonul îmbuibării pântecelui chinuie în zilele noastre multă lume, pe când alţii mor de inaniţie... Fapta cea bună a milosteniei aduce Duhul Sfânt în trupul şi sufletul omului, iar Duhul Sfânt alungă demonii patimilor care ne chinuie