Translate

28 august 2010

Biserica Sfântul Apostol Andrei | Bragadiru


Site-ul oficial al bisericii este acesta. Biserica Sfântul Apostol Andrei din Bragadiru este recent înfiinţată într-un cartier nou, care face legătura între Bucureşti (Sectorul 5) şi Bragadiru. Biserica Sfântul Apostol Andrei a fost sfinţită pe 30 noiembrie 2008. Atunci a fost şi primul său hram. Deşi vremea era foarte rece, biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea care a venit să aducă rugăciune Sfântului Românilor.
Biserica actuală este de lemn. Pictura din biserică este în stil bizantin, conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Slujbele sunt deosebite, preot fiind Părintele Dorin Nicolae. La strană, răspunsurile sunt date de fratele părintelui, Mihai. Se intenţionează construirea unui nou lăcaş de cult, din piatră, în incinta actuală

15 august 2010

Biserica de la Buda - Cornetu







De comuna Cornetu din Judeţul Ilfov ţine şi satul Buda. Acest sat a fost distrus în 1987, la construirea Barajului de la Mihailesti- Argeş, însă de câţiva ani, între Oraşul Bragadiru şi Comuna Cornetu a fost reînfiinţat Satul Buda. Se construieşte o biserică nouă, dar slujbele se ţin încă în paraclisul de lemn. În prezent, satul Buda numără doar 120 de locuitori, însă prezenţa lor la slujbele duminicale este de lăudat! Curtea este plină cu tineri şi copii, care se împărtăşesc cu evlavie la momentul cuvenit.



14 august 2010

Biserici ortodoxe din Piteşti

Biserica Sfântul Gheorghe


Biserica domnească Sf. Gheorghe, a fost construită de domnitorul Constantin Şerban (domnitor al Ţării Româneşti în perioada: 19 aprilie 1654 - 26 ianuarie 1658 şi al Moldovei de două ori: noiembrie 1659 şi 31 ianuarie 1661 - februarie 1661) împreună cu soţia sa Doamna Bălaşa pe fundaţia unei biserici mai vechi.


Pisania păstrată nu spune mai mult: "Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorulu Fiului şi cu sporu Sfântului Duh, îndemnatu-m-amu şi eu celu ce sântu dintru Domnul meu bunu şi creştin, Doamna mea Bălaşa, miluindu-mă Bunul Dumnezeu cu cinsta scaunului părintelui meu, răposatu creştin Şerban Voivoda, fiind eu Domn ţării Româneşti.

12 august 2010

Schitul Trivale | Piteşti

Schitul Trivale se află în cartierul omonim din Piteşti şi are hramul "Sfânta Treime" (a doua zi după Rusalii).


Ctitorită din lemn în sec. XV de familia Trifan şi Stanca Stăncescu, reclădită din piatră de Matei Basarab (1632-1654), din piatră şi cărămidă de Mitropolitul Varlaam (1672-1674), de stareţul Irotei Niculescu (1854-1856) şi Justin Ionescu (1904), ctitor şi al clopotniţei actuale; biserică pictată de Ioasaf Grecu în 1731, zugrăvită şi în 1904; ansamblu refăcut după cutremurul din 1940 (între 1942 şi 1944) de Episcopia Argesului.

A fost reînfiinţată în 1991. Este cârmuită de Prea Cuviosul Părinte Gherasim Nicuţ. Adresa mănăstirii este: str. Trivale, nr. 71, Piteşti.