Vedem cazuri din ce în ce mai şocante la ştiri. Copii care îşi ucid părinţii, părinţi care îşi înjunghie copiii, fraţi care se omoară, şi lista poate continua.
În primul rând, pentru creştinul ortodox, normalitatea înseamnă o viaţă conform Evangheliei. În primii ani când omul aspiră la o viaţă conform Evangheliei, se duce luptă grea cu obişnuintele păcătoase. Dacă omul are doar mici "ieşiri" de pe drumul cel drept, dar le spovedeşte şi le lasă pe parcurs, nu este grav. Când anii trec şi devine uşor să ţii post, să faci canonul, să ajuţi şi pe alţii pe cât poţi, omul intră pe un făgaş normal. De aceea nu sunt recomandate excesele de post şi rugăciuni la începutul urcuşului duhovnicesc, când omul are râvnă, pentru că de fapt avem nevoie de timp pentru a rodi. Unui copac îi ia câţiva ani să iasă din sămânţă, să crească, apoi să rodească. Începătorii cred după 5 luni că au ajuns la desăvârşire. Mulţi au însă un an-doi de râvnă, apoi se întorc definitiv la cele lumeşti. De aceea este mai bine să se păstreze calea împărătească, de mijloc, de la început până la sfârşit.
Să revenim puţin la cazurile de mai sus. Toate aceste cazuri au un numitor comun: acceptarea în prealabil a unui compromis: fie prezenţa fără discernământ a calculatorului în viaţa tinerilor, fie alcoolul, drogul sau, cel mai grav, lepădarea de credinţă. Orice compromis alungă Duhul Sfânt şi, rămaşi singuri, oamenii ajung bucurie diavolilor. Trebuie să avem trezvie, adică în orice moment să ne cercetăm conştiinţa dacă am făcut compromisuri cu patimile. Să nu le lăsăm până când ni se vor părea normale, căci atunci este imposibil să mai scăpăm de ele. Păi cum să scăpam de ele dacă ni se pare că ele sunt lucruri fireşti, normale, şi noi avem dreptate alegându-le? De aceea Biblia, şi mai ales Noul Testament, trebuie să fie pentru noi reper pentru normalitate. De asemenea, scrierile Sfinţilor Părinţi descriu trăirea lor în duhul Sfintei Evanghelii şi a Bisericii.
În primul rând mie îmi dau acest sfat: să ne cercetăm cât mai des conştiinţa, ca să nu ne trezim când e prea târziu, ca fecioarele nebune! Să ne ferească Bunul Dumnezeu de osânda veşnică! Amin!
(Foto: Frescă în clopotniţa Sfintei Mănăstiri Antim- Bucureşti)
"Cine mai este normal în această lume care pare tot mai nebună? "
RăspundețiȘtergereOmul bun.