Să nu faci nimic din dorinţa de a întrece pe altcineva!

“Zis-a avva Antonie : am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi : smerenia.” (Patericul egiptean).

Dar ce este smerenia? Mulţi o definesc ca starea prin care te simţi cel mai păcătos şi mai nevrednic dintre oameni. Foarte frumos sună teoria, însă e foarte complicat de aplicat în viaţa de toate zilele. Când se iveşte, de exemplu, o ceartă, imediat ripostăm, arătând că avem întotdeauna dreptate.

Părintele Mihail Stanciu, stareţul Sfintei Mănăstiri Antim spunea că sunt anumite etape duhovniceşti pe care nu este bine să le sărim. Cine sare peste ele, ajunge în mari înşelări.

Prima etapă ar fi să nu ne credem mai frumoşi, mai destepţi, mai importanţi decât ceilalţi. Suntem nişte oameni ca şi semenii noştri, e stupid să credem că suntem cei mai destepţi, mai frumoşi.

A două etapă ar fi să nu facem nimic din dorinţa de a întrece pe altcineva. Dacă încercăm să facem un lucru bun sau căutăm slavă deşartă, în acel moment ascultăm de duhul cel rău care a căzut din fericirea veşnică. Şi cine urmează diavolului, intră în comuniune cu el şi are parte de starea de nefericire în care acela se complace. Mândria aduce nelinişte, tristeţe, neîmplinire. De câte ori simţim aceste stări în noi, să ne cercetăm conştiinţa şi să vedem că am lăsat poarta deschisă slavei deşarte sau răzbunării.

În schimb, cei care aleg smerenia au parte de bucurii duhovniceşti de negrăit şi de pace lăuntrică. La început, lupta pare grea şi inegală, dar Hristos ne ajută să biruim. Rugăciunea sinceră să fie continuă şi roadele nu vor înceta să apară.

(Foto: Părintele Petru Dărăşteanu de la Parohia Clinceni-Slobozia, Ilfov)