Translate

19 aprilie 2020

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 1 

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.
6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.
9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
15. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
16. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.
17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

 * * * 
         Să ne rugăm Domnului să ne învrednicească pe toți să fim primiți la Cina din Împărăția cea Veșnică, în Lumina cea neînserată!
         Slavă Domnului că ne-a mângâiat în suferință trimițând Sfânta Lumină la Ierusalim și anul acesta!
          Hristos a înviat! 

11 aprilie 2020

Fărâmiturile ospățului și slujba la televizor

         Sfântul Ignatie Briancianinov a scris o carte- manual de duhovnicie numită „Fărâmiturile
ospățului”. Cina este Sus, în Împărăția Cerurilor, cu Hristos, dar și în Biserică, la Sfânta Liturghie. Noi, când mergem la slujbă și mai ales când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, participăm la această Cină. Domnul Iisus Hristos a spus, la Evanghelia după Ioan, la capitolul 6:

47. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică.
48. Eu sunt pâinea vieţii.
49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.
50. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.
51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.
52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?
53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.
56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.
57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.
58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.

          Atunci, cum pot unii credincioși să spună că putem să privim slujba la televizor, că Îl primim în suflet pe Dumnezeu? Nu Îl contrazic oare pe Domnul nostru Iisus Hristos, care vorbește despre prezență reală, vie? Da, trebuie să spunem că aceasta este situația, dar nu să găsim acum argumente că e bine și să privești la televizor. Oare dacă privești la televizor un ospăț te saturi, sau simți și mai tare foamea?
          Să ne rugăm să ne revedem cât mai curând în mod real, în biserică, împărtășindu-ne din același Potir!

03 aprilie 2020

Clipuri video dubioase

Pentru că zilele acestea circulă niște materiale audio sau video ale unor așa ziși preoți sau călugări, va invit să citiți acest articol al Părintelui Mihail Stanciu
https://patermihail.wordpress.com/2020/04/02/alta-lamurire-referitoare-la-un-alt-audioclip-profetic-infiorator/