Translate

duminică, 14 august 2011

Scufundarea lui Petru şi criza financiară

Astăzi s-a citit pericopa evanghelică a Umblării pe mare a lui Iisus şi a potolirii furtunii:


"În vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S'a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s'au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Indrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!" Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă". El i-a zis: „Vino!" Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s'a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!" Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Putin credinciosule, de ce te-ai îndoit?" Şi suindu-se ei în corabie, vântul s'a potolit. Iar cei din corabie I s'au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!" Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret." (Evanghelia după Matei, capitolul 14, versetele 22-34).


Ascultând predica părintelui, cum că acea corabie reprezintă Biserica, iar marea învolburată este viaţa această plină de necazuri, m-am gândit la cum putem corela pericopa evanghelică la viaţa noastră din secolul XXI. Petru reprezintă creştinii râvnitori, care Îl urmează îndeaproape pe Iisus, dar când au necazuri mari, se tem. Acum este criză economică, ştirile sunt din ce în ce mai sumbre. Mari valuri, am zice. Dar Iisus ne cheamă, ne dă puterea să trecem peste valuri, peste greutăţi. Dacă ne temem de criza financiară, ne asemănăm lui Petru care se afunda. Şi Iisus ne mustră că suntem puţini credincioşi:


25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?
26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. (Evanghelia după Matei, capitolul 6)


De ce să ne temem, când Domnul nostru a hrănit mulţime de mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti? De ce să ne temem când Domnul nostru a făcut totul din nimic? De ce să ne temem când Domnul a murit şi a înviat pentru ca noi să dobândim Împărăţia Cerurilor? De ce să ne temem când ne-a spus: Deci, singurul lucru de care trebuie să ne temem este păcatul. Orice păcat ne desparte de Dumnezeu şi atunci, da, trebuie să ne temem de orice. Deci, Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne recomandă să ne îngrijim de suflet, că de trup se va îngriji El Însuşi. Dacă ne temem pentru trupul nostru, arătăm că nu avem încredere în cuvântul Lui, ceea ce este foarte grav. Să dea Bunul Dumnezeu să nu ne scufundăm în marea necazurilor şi a păcatelor, ci să rămânem în corabia Bisericii Ortodoxe pentru a ne putea întâlni în Împărăţia Cerurilor! Amin.

5 comentarii:

  1. "33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

    Sa ne rugam dar lui Dumnezeu si Sfintilor Lui, sa-i Lumineze Dumnezeu pe cei care sunt pusi sa conduca Romania, sa caute si ei Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Lui, si atunci da, nu va mai trebui sa ne ingrijim de ce vom manca si ce vom imbraca, pentru ca toate acestea se vor adauga noua(va fi totul facut de toate sufletele, dupa voia lui Dumnezeu, cu dragoste, mila, jertfa pentru aproaple, iar Dumnezeu va da soare si ploaie la vreme, ne vom ajuta unul pe altul cu drag)
    Deci, sa ne rugam fratilor si surorilor sa ni-i Lumineze Dumnezeu pe-ai nostri Cezari :)
    La Rugaciune cu noi! si daca putem, sa vorbim chiar noi, politicienilor, despre Imparatul Cerurilor, si Dreptatea Lui!

    La Rugaciune si Fapte Fratilor!
    Amin!

    RăspundețiȘtergere
  2. DRAGOSTEA http://www.youtube.com/watch?v=JeSQ_n0yM2E

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca unele din aceste valuri amenintatoare si atat de perfide ale vietii sunt si toate asa zisele "realitati" urate ale lumii cu care mass media si din pacate si arta moderna cea care ar fi trebuit de fapt sa contribuie la infrumusetarea sufletului omului, ne otraveste fiinta in fiecare zi sub pretextul ca trebuie sa vedem situatia in care traim:) Ce viclenie ! Da asa este dar creatia lui Dumnezeu are si foarte multe parti frumoase pe care daca le ignoram si privim doar uratul si intunericul atunci si ochiul nostru se va intuneca iar sufletul chinuit cu mare greutate daca nu chiar imposibil isi va mai indrepta atentia catre Hristos Care umbla pe deasupra valurilor:).
    Daomne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pildă VIDEO: Despre fapta milei şi iubirea de aproapele !
    http://www.youtube.com/watch?v=52sP2RvDzDA

    RăspundețiȘtergere