Translate

miercuri, 1 decembrie 2010

Despre orbirea sufletească

"Iisus le-a zis (fariseilor): Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 9, versetul 41).
Orbirea sufletească de care vorbeşte Domnul nostru Iisus Hristos înseamnă în primul rând că acea persoană nu îşi dă seama de starea gravă în care se află. Aceasta duce la moartea sufletească.


Dar ce este moartea sufletească? Înseamnă a nu mai fi receptiv la glasul lui Dumnezeu care ne cheamă: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară." (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 11, versetele 28-30).


Cei morţi sufleteşte se închid în ei înşişi şi nu cer şi nu acceptă ajutor. De aceea nici nu pot fi ajutaţi, aşa cum un mort nu mai poate fi ajutat. Ei sunt singuri şi nefericiţi. Ei sunt cei care vorbesc batjocoritor şi zeflemist pentru că nu mai au nimic sfânt în mintea lor. Nesimţirea celor morţi sufleteşte cu greu poate fi alungată. Doar Dumnezeu, prin venirea Duhului Sfânt în inima acelor persoane, poate face ceva. Şi Duhul Sfânt vine atunci când găseşte măcar o faptă bună, o mică scânteie în acea inimă pustie şi rece.


Mă uit la lumea de astăzi. Nu numai la tineri. La oameni de toate vârstele. Oamenii de azi râd de orice, batjocoresc orice, vorbesc lejer despre orice. Nu mai au ruşine. Ori, lipsa ruşinii alungă Duhul Sfânt din om. Şi omul care nu mai are Duhul Sfânt este deja mort sufleteşte.


Ştim tot de la Mântuitorul că pentru orice cuvânt deşert vom da seama. (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 12, versetul 36). Începutul bun în viaţa duhovnicească nu îl putem pune până nu avem grijă la ceea ce vorbim. Să încercăm să zidim, nu să distrugem. Să încercăm, asemenea călugărilor din Pateric, să acoperim greşelile fraţilor, nu să inmulţim smintelile prin a le judeca şi a le relata tuturor. Spunea un părinte că un creştin desăvârşit este acela care nu mai păcătuieşte de mult cu cuvintele. Am văzut persoane care au păstrat Duhul Sfânt în inima lor prin sfiala comportamentului lor şi am văzut cum majoritatea oamenilor, trecând anii, prin comportament neruşinat au ajuns goi de Duh Sfânt şi nefericiţi.


Nu este atât de greu să ne propunem să vorbim mai puţin şi doar despre cele de folos. Important este să conştientizăm necesitatea acestui fapt şi să ne propunem să punem început bun. Şi Dumnezeu nu ne va lăsa, ci ne va ajuta cu iubirea Sa de oameni pe care pururea o arată făpturii Sale căzute. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu