Translate

joi, 10 martie 2011

Despre împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă

Azi când mă întorceam de la şcoală, în maxi taxi, am auzit o doamnă foarte revoltată care îi spunea unei prietene că ea nu se mai împărtăşeşte pentru că preotul foloseşte aceeaşi linguriţă la toată lumea. Şi că ea sugerează să se facă un studiu câţi oameni se îmbolnăvesc după ce se împărtăşesc cu aceeaşi linguriţă după oameni grav bolnavi. Noi, creştinii ortodocşi, ştim că Hristos este Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi că Trupul şi Sângele Său reprezintă cel mai sfânt lucru de pe pământ. Şi că sfânta împărtăşanie este spre sfinţire, spre luminare, spre curăţire. În plus, unii nu ştiu că se rosteşte o rugăciune de sfinţire a linguriţei. În urma acestei discuţii între acea doamnă şi prietena ei (care o aproba întru totul), mi-am dat seama că ar fi bine într-adevăr să se facă acest studiu. Ca să vadă şi necredincioşii şi puţin credincioşii că Dumnezeu face minuni palpabile şi că ABSOLUT NIMENI NU S-A ÎMBOLNĂVIT ÎMPĂRTĂŞINDU-SE DUPĂ UN BOLNAV! Sunt absolut convinsă că puţin credincioşii vor fi şocaţi să vadă că oamenii se însănătoşesc şi primesc putere după ce se unesc cu Hristos. CU VREDNICIE!

7 comentarii:

  1. Salutare la toata lumea.
    Da cei drept ca nu se transmit bolile una pentru ca este si exista Duhul Insanatosirii asta pe plan spiritual, si ca sa fie si pe plan stiintific sau cum vreti sa ii spuneti, lingurita respectiva este si va fii intodeauna de argint. Tocmai de aceea se recomanda curatarea limbii si a gurii in general cu o lingurita de argint, pentru ca argintul are propietati de a curata si a desinfecta. Ca exemplu daca aveti un lantic de argint sau ceva la dumneavostra care il purtati, argintul da primul semn de cum ca dumneavoastra aveati si noi oamenii ca avem ceva infectie in corp, prin faptul ca incepe sa se ingarbeneasca si sa nu mai aibe acea stralucire curata.
    Asa ca Doamnelor revoltate le recomand sa intrebe acest fapt la preotul resp si sa se mai documenteze cate un pik nu sa ma barfeasca si sa deschida niste subiecte fara a intreba in lume.
    Sa i-mi fie iertat dar chestia asta am vazuto poate ca si la mine sa incep sa vorbes fara sa ma documentez asta exista ptr moment ca dupa aceea imi dau seama ca trebuie sa cercetez si dupa aceea sa desfasor un subiect cu un rezultat ( pozitiv sau negativ )
    Asa ca sa ne rugam in pace si in liniste pentru sanatatea noastra, sa avem grija ce mancam da-le gurii ca sunt mult mai otravitoare decat ce vorbeau doamnele.

    Cu pace si cu dragoste sa ne iubim unii pe altii asa cum si Hrostos ne-a iubit pe noi in vecii veciilor. Amin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si probabil nu foarte multa lume stie ca si preotii se impartasesc la sfarsitul slujbei cu aceeasi lingurita dupa toti credinciosii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aveți mare dreptate,dar furia din zilele acestea înving credința în Dumnezeu și puterea lui reală.

    RăspundețiȘtergere
  4. Adrian,tin sa te contrazic. Faza cu lingurita de argint este un mit. Mai documenteaza-te. Argintul nu are proprietati curative si nu dezinfecteaza nimic. Cauta si mai citeste. Chiar un medic a spus lucrul asta.

    RăspundețiȘtergere

  5. @Adrian: Faptul ca argintul se inegreste la unii si la altii nu, tine de secretiile eliminate din corp,transpiratie etc.

    @Florina Drossu: "oamenii se însănătoşesc şi primesc putere după ce se unesc cu Hristos."
    Va puteti uita in ochii unei mame,al carui copil de 2 ani, sau 10 ani moare de o boala incurabila si sa-i spuneti asta? De ce nu se insanatoseste, de ce moare? Ca nu e unit cu Christos? Ce i-ai spune?

    RăspundețiȘtergere
  6. eu stiu ca argintul dezinfecteaza,dealtfel sint periute de dinti cu placuta de argint,parca sylver care se numeste daca nu gresesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Dana: Nu trebuie sa explicam din punct de vedere stiintific miracolele credintei.

    @ Alexandra: Nu s-a auzit pana acum de vreun caz de copil care sa se fi imbolnavit pentru ca s-a impartasit. Si mai stiu si de zeci, sute de minuni facute prin credinta. Da, daca as cunoaste o mama care are un copil de 2 sau 10 ani pe patul de moarte, i-as recomanda (mamei) sa se spovedeasca din copilarie dupa indreptar, iar copilului sa se impartaseasca si sa mearga la Sfantul Maslu. Vedem si in Sfanta Scriptura ca Dumnezeu vindeca intai sufletul, iertand pacatele, apoi si trupul. Minuni sunt pentru cei care au credinta, fie si cat un graunte de mustar.

    RăspundețiȘtergere