Translate

20 iunie 2010

Sfânta Mănăstire Sitaru, Ilfov

sfanta manastire sitaru

Astăzi am ajuns la Mănăstirea Sfântul Nicolae - Sitaru. Această mănăstire este veche de câteva sute de ani, iar biserica are o pictură foarte valoroasă, de influenţă bizantină. Slujbele sunt deosebite, cu cântări călugăreşti. Alte hramuri ale acestui sfânt lăcaş sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (pe 29 iunie)  şi Naşterea Maicii Domnului  (8 septembrie). Merită să ajungeţi aici măcar odată, mai ales că este atât de aproape de Bucureşti

şi avem la dispoziţie microbuzele 448 de la Piaţa Presei Libere.


Aici au vieţuit mari părinţi duhovniceşti ca Părintele Arhimandrit Damian Bogdan, Părintele Gherasim Părăuşanu, Părintele Gherontie Ghenoiu. Tot aici este şi mănăstirea de metanie a Părintelui Firmilian Gherasim, autorul cărţii "Ortodoxia şi eroarea evoluţionistă". Părintele Gherasim a murit la Cernica, în ziua de Paşti şi a Sfântului Calinic, în picioare, făcându-şi semnul Sfintei Cruci! (Ultimele două fotografii sunt din 2004, făcute la rezoluţie mică (VGA).




8 comentarii:

  1. Da e f.frumoasa .Sper sa o mai vad candva.

    RăspundețiȘtergere
  2. filimon cornel26 iunie, 2010 16:04

    felicitari pentru blogul tau imi place foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc foarte mult pentru aprecieri, astept sugestii pentru viitoare articole!

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-adevar, este un loc sfant minunat, unde te simti mai aproape de Dumnezeu si de cei de sus.Tare as dori sa particip la o slujba a Sfantului Maslu, dar nu cunosc programul. Ar pitea cineva sa mi-l transmita prin mail?Va multumesc anticipat, Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  5. FELICITARI.BLOGUL ESTE FOARTE DRAGUT.

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamne ajuta. Multumesc pt aceasta postare. M-a intristat mult afland de moartea parintelui Firmilian. Era un om tare bun. Poate prea bun pt lumea asta...Nu stiam de el de mai mult timp, nu mai raspundea nici la tel nici la mesaje...Dumnezeu sa-l odihneasca intre sfintii Sai. S-a dus langa parintele Adrian char la 10 ani de la adormirea lui...
    Multumesc pt postarile inspirate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne ajuta! Părintele Firmilian Gherasim nu a murit, ci părintele Gherasim Parausanu. Coincidenta de nume. Acum câțiva ani era la Schitul Locurele.

      Ștergere